Cascada dragostei (poveste reală)

Zilele treceau tot mai apăsătoare... Orele păreau veacuri, iar clipele de dor și tristețe nu se mai sfârșeau.

Acum totul s-a schimbat! Nefericitul meu iubit! El mă înalță... durerea lui mă înalță. Astfel eu devin mai puternică și pot să-l umilesc... Pot să mă joc cu sufletul lui așa cum m-aș juca cu o păpușă de care nu-mi mai place și vreau s-o arunc. Îmi place să-l umilesc! Asta mă face fericită! Eu l-am iubit, neștiind că iubirea ce o poartă în suflet nu este pentru mine. Adoram să-i aud vocea pentru că era cea mai frumoasă melodie. Am trăit din dragoste. Am iertat greșeli de neiertat. Am zâmbit atunci când inima îmi plângea. Am plâns ascultând muzica noastră preferată. Găseam motive ca să-l pot vedea măcar pt o clipă. Am fost îndăgostită de un surâs. Am furat sărutări. Am confundat sentimente. S-a întâmplat să greșesc calea, dar am mers înainte fără să aplec capul. M-am simțit singură între o mie de persoane doar pentru că îmi lipsea lipsea o singură persoană. Erau clipe în care mă întristam și plângeam, clipe în care credeam să sunt îndăgostită pentru totdeauna, clipe  în care râdeam cu mare poftă sau zâmbeam forțat. Mi-am seamă că nu trebuie să regret nici una din acele clipe!

Mă simt fericită, chiar și cu toate acestea! Nu-mi pasă! Sunt indiferentă... Și asta îl doare... Însă, îi pot provoca și mai multă durere. Cum? Foarte simplu! Starea sufletului său și liniștea interioară, fericirea lui depinde de mine. Depinde de faptul dacă știu să-mi țin limba după dinți și să nu-i dezvălui secretele. Dacă o fac, cursul liniștit al vieții sale se va transforma brusc într-o cascadă... Cascada dragostei... Ce minunat ar arăta această cascadă!  Lacrimile lui vor alcătui această cascadă.
Cenușa sufletului său se va spulbera în sclipirea ochilor mei.  Se va mistui... clipă de clipă. Va arde până la capăt, încet și mocnit. Și zâmbetul meu va fi acolo... și-l va însoți până la SFÂRȘIT.