Suflet de cuvinte

Aproape în fiecare zi mi se întâmple ceva nou, cunosc pe cineva sau trăiesc o experiență de neuitat. Îndrăznesc să consider că aceste zile sunt cele mai frumoase, fiindcă le trăiesc din plin! Astfel de zile sunt când merg în vizită la scumpul meu îngeraș, pe nume Simona, știind că ea are miraculoasa putere să mă determine să uit de toate neplăcerile. Mă simt alături de ea din nou copil.  Cât mi-e dor de copilărie! Însă, în clipele petrecute alături de ea redevin din nou copil! Cât este de minunat să zâmbești necondiționat, să nu ai nici o grijă, să plângi cu lacrimi sincere și dulci, nu amare și reci precum sunt ale adulților! Nu pot să uit aceste clipe! Îmi place să le retrăiesc la infinit.  Simona e un copil minune! Chiar și în prezența persoanelor care au trecut fulgerător prin viața mea și au lăsat doar amintiri neplăcute, ea știe să facă să mă simt bine! Ador acest îngeraș! Aștept cu nerăbdare fiecare weekend ca să pot merge în vizită și să-mi reamintesc împreună cu ea,...

„Marea întrebare este dacă ești în stare să spui un da din inimă aventurii.” (Joseph Campbell) „Nu criticul contează, nu omul care scoate în evidență cum se împiedică cel puternic sau cum ar fi trebuit să facă mai bine ceva cel care a făcut. Încredere aparține celui care este cu adevărat în arenă, a cărui față este plină de praf, sudoare și sânge, care se bate curajos, care pleacă și vine neîntrerupt, care știe ce înseamnă să fii devotat, care-și dăruiește timpul pentru o cauză nobilă, care în cel mai bun caz dă greș în timp ce se luptă îndrăzneț, a celui care știe că locul lui nu va fi niciodată lângă sufletele timide și reci, cere nu cunosc nici victoria, nici înfrângerea”. „Acei care refuză să riște să crească vor fi înghițiți de viața”. „Obstacolele sunt lucrurile acelea îngrozitoare pe care le vedeți atunci când vă luați ochii depevisul vostru”. Henry Ford „Căderea e alunecoasă și anevoieasă. Piciorul mi-a alunecat, lovindu-l pe celălalt, dar m-am redresat și mi-am spus: „Am...

E trist ... Și cerul parcă-i mai albastru Și noaptea e mai noapte... Cu dor, mă gândesc neîncetat  La ale mamei șoapte. E trist... Și ploaia parcă nu mai încetează Și timpul parc-a stat în loc... Lacrimi reci încețoșează Privirea mea de foc. E trist... Și păsările nu mai cântă Și viața parcă nu mai are sens... Când tu, măicuța mea iubită Parcă ai fi la celălat capăt de Univers.

Zilele treceau tot mai apăsătoare... Orele păreau veacuri, iar clipele de dor și tristețe nu se mai sfârșeau. Acum totul s-a schimbat! Nefericitul meu iubit! El mă înalță... durerea lui mă înalță. Astfel eu devin mai puternică și pot să-l umilesc... Pot să mă joc cu sufletul lui așa cum m-aș juca cu o păpușă de care nu-mi mai place și vreau s-o arunc. Îmi place să-l umilesc! Asta mă face fericită! Eu l-am iubit, neștiind că iubirea ce o poartă în suflet nu este pentru mine. Adoram să-i aud vocea pentru că era cea mai frumoasă melodie. Am trăit din dragoste. Am iertat greșeli de neiertat. Am zâmbit atunci când inima îmi plângea. Am plâns ascultând muzica noastră preferată. Găseam motive ca să-l pot vedea măcar pt o clipă. Am fost îndăgostită de un surâs. Am furat sărutări. Am confundat sentimente. S-a întâmplat să greșesc calea, dar am mers înainte fără să aplec capul. M-am simțit singură între o mie de persoane doar pentru că îmi lipsea lipsea o singură persoană. Erau clipe în care m...