Uneori... e atat de greu sa mergi mai departe...

Vine o perioda in viata mea cand ma trezesc in mijlocul nebuniei si a fricii din capul meu... Ma opresc brus si ma gandesc... Gata! Gata cu lupta cu mine insusi si cu celilati, si cu orgoliul, si cu incercarea de a demostra mereu ceva. Si apoi, ca un copil dupa o sedinta seriosa de plans ma linistesc si-mi dau seama... Imi dau seama ca e timpul sa incetez ca lucrurile bune sa se intample de la sine, imi dau seama ca ceea ce doresc sa se intample in viata mea nu va aparea in mod magic la orizont, ca cel pe care il iubesc nu se va schimba. Imi dau sema ca nu sunt perfecta si nu toti ma vor accepta, iubi, aprecia, respecta...si asta e ok. Fiecare ma vede intr-un mod diferit, si nu merita sa-mi risipesc energia incercand sa-i multumesc pe toti! E imporant sa ma simt bine cu mine insumi!
Oamenii nu spun intotdeauna ce gandesc sau nu gandesc intotdeauna ceea ce spun. Sunt putini care sunt apropiati cu adevarat de mine.
Sentimentele negative pe care le tin in mine imi vor sufoca si distruge viata... Ele pot fi "aruncate la gunoi"!
Imi promit sa fiu eu insumi, sa nu ma dau batuta, sa nu uit sa zambesc in fiecare zi si sa nu las pe nimeni sa ma opreasca sa-mi ating visele!
Ma ridic, trag o gura de aer, si fac primul lucru care imi va schimba viata de acum in colo.